Veaceslav Frunze este noul administrator interimar al „MoldATSA”

 

Veaceslav Frunze este noul administrator interimar al „MoldATSA”. Acesta a fost numit în funcție în data de 18 septembrie, 2017, în baza unui ordin emis de Ministerul Economiei şi Infrastructurii.


Veaceslav Frunze va exercita interimatul până la desemnarea noului administrator al „MoldATSA”, care urmează să fie ales prin concurs.


Instanța de judecată a anulat rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de administrator „MoldATSA”, desfășurat în februarie 2016.


De asemenea, a fost abrogat ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) din 2017, cu privire la desemnarea lui Vadim Gugea în funcția de administrator al „MoldATSA”.


Ca urmare, contractul individual de muncă al lui Vadim Gugea a fost declarat nul de către instanța de judecată. 


Pe perioada interimatului, Veaceslav Frunze va asigura buna desfășurare a activității „MoldATSA”, în baza normelor internaționale şi regionale, transpuse în legislația națională, cu privire la siguranța traficului aerian.


Veaceslav Frunze a fost administrator al întreprinderii „MoldATSA” în perioada 26 august 2014 – 3 septembrie 2015.


Veaceslav Frunze are studii în domeniul aviației. A deținut până în prezent  funcția de şef al Direcției Navigație Aeriană, din cadrul Autorității Aeronautice Civile (AAC) din Republica Moldova. Concomitent, este expert tehnic pe domeniul Navigației Aeriene cu statut de observator în domeniul amendării normelor europene pentru aviație, în cadrul Agenției Europene pentru Siguranța Aviației. Veaceslav Frunze este, de asemenea, manager de proiect din partea AAC în cadrul proiectului semnat de către Eurocontrol şi AAC cu privire la suportul acordat pentru dezvoltarea şi îmbunătățirea proceselor şi a resurselor Autorității Naționale de Supraveghere.